Recuperare neurologică

Boala Parkinson este o patologie cronică, degenerativă, cu evoluție lent invalidantă, cu debut insidios. Faza pre-clinică, în care diagnosticul este de o reală utilitate pentru încetinirea progresiei și menținerea calității vieții, se întinde pe o perioadă de 8-10 ani. Scăderea dopaminei este continuă în această perioadă, dar creierul continuă să funcționeze normal datorită plasticității cerebrale.

Simptomele debutează când, din păcate, sunt pierduți între 50-70% dintre neuronii Dopaminergici, fără să se mai poată recupera această pierdere.

Semnele motorii: triada clasică

Semnele debutează decalat și diferit de la un pacient la altul, adesea fiind asimetrice, concordant cu scăderea dopaminei neuronale, simptome remarcate adesea tardiv, când acestea reduc autonomia atât în viața personală, cât și profesională, cu impact major asupra calității vieții pacientului.

Akinezia: debutată cu dificultatea inițierii mișcărilor, bradikinezie (lentoare în mișcări), evoluând spre hipokinezie și akinezie (scăderea până la absență a capacității de mișcare); debutează prin dificultăți ale motricității fine, cu apariția micrografiei (scrierea din ce în ce mai mică), mișcări lente și ezitante, dificultăți de a se ridica de pe scaun, din pat, de a se întoarce în pat etc.

Hipertonia sau rigidizarea membrelor, dată tocmai de dificultatea inițierii mișcărilor, pacientul mișcând spontan din ce în ce mai puțin; tipică este imaginea pacientului cocârjit, aplecat în față, cu gheb apărând în spate, deformare dată de tulburările de statică ale coloanei vertebrale care apar ca urmare a deficitului dopaminergic în neuronii responsabili de mușchii paravertebrali.

Tremorul tipic de repaos cel mai adesea al mâinilor, dar și al mentonului (bărbiei).

Semnele non-motorii sunt extrem de frecvente; adesea preced semnele motorii, dar sunt mai puțin impresionante pentru pacient, care adesea le banalizează: 70% dintre pacienți descriu insomnii, mișcări brutale ale membrelor la adormire sau care însoțesc visele din somnul paradoxal și care trezesc pacientul, pierderea mirosului (anosmie), tulburări cognitive, tulburări de echilibru, dureri în special de spate (date de spasticitatea câteodată insiduos apărută), diverse tulburări digestive, în special constipație, imperiozitate micțională, depresie.

Nu există tratament curativ. Toate tratamentele disponibile astăzi vizează tratarea simptomelor motorii și se bazează în principiu pe aportul de dopamină care nu mai este produsă de neuroni, pe medicamente neuromodulatoare neuronale (agonisti Dopaminergici) sau pe cele care inhibă degradarea dopaminei. Aceste medicamente pot fi asociate, baza fiind reprezentată de tratamentele care aduc dopamină.

În paralel cu evoluția bolii, necesarul de aport de dopamină crește, aportul cel mai fiziologic în fazele avansate fiind adus de către pompele jejunale cu administrare continuă de L-dopa sau de către agoniștii Dopaminergici (apomorfină subcutanată).

Stimularea cerebrală profundă este o tehnică neurochirurgicală practicată curent în centrele de referință pentru boala Parkinson și constă în implantarea de electrozi în nucleii sub-talamici conectați la un dispozitiv subcutanat, electrozi care trimit impulsuri electrice în rețeaua neuronilor dopaminergici cu o netă ameliorare clinică, dar fără efect curativ. Cazurile sunt selecționate în funcție de tabloul clinic, de absența tulburărilor cognitive și de profilul medical general al pacientului care va suporta aceasta intervenție.

Pentru simptomele non-motorii, tratamentele rămân simptomatice (pentru constipație, spasticitate etc).

Așa zișii „factori neuroprotectori”, „factori naturali de creștere neurogenă” sau pe bază de suplimente nutritive, vânduți pe piața românească, nu au vreo dovadă științifică reală a efectului curativ și/sau încetinitor al evoluției bolii. Aceste „suplimente” nu sunt prescrise, din cauza ineficienței lor, în alte sisteme medicale europene.

De o reală utilitate sunt, însă, tehnicile de reeducare și întreținere: exercițiul fizic, kinetoterapia, logopedia, ergoterapia, reeducarea cognitivă, a deglutiției, expresiei scrise sau verbale, a echilibrului și a stării de bine psihologice și generale. În Spitalul de Recuperare Medicală Arcadia, fiecare pacient va beneficia de un plan individualizat de tratament.

Se estimează că la fiecare 4 minute cineva face un AVC.

Vârsta medie de apariție a AVC-ului este 74 de ani, dar orice vârstă poate fi implicată: 25% dintre pacienții cu AVC au mai puțin de 65 de ani și 10% mai puțin de 45 de ani, fiind descrise nu puține cazuri de AVC la tinerii sub 18 ani. În ultimii ani numărul AVC-urilor înregistrate la persoanele tinere a crescut într-o manieră semnificativă și îngrijorătoare.

Evoluția clinică a unui AVC poate merge de la simptome tranzitorii fără repercusiuni lezionale cerebrale (adică cu RMN cerebral normală) caz în care vorbim despre AIT, până la sechele majore cu handicap definitiv sau deces. Reamintim că la 1 an post AVC aproximativ 20% din pacienți decedează. Din fericire 60-70% dintre pacienți, chiar dacă păstrează sechele, recuperează o independență funcționala, trei sferturi dintre pacienți reluându-și activitatea profesională.

Sechelele cele mai frecvente și redutabile sunt afazia (dificultatea de înțelegere și/sau de expresie - verbală, scrisă sau gestuală) și hemiplegia (imposibilitatea mișcării unei jumătăți din corp, membrul superior și inferior de aceeași parte). Cam o treime dintre pacienți păstrează o afazie limitând extrem de mult interacțiunea cu persoanele din mediul înconjurător socio-familial. Dacă în ceea ce privește mobilitatea membrului inferior aceasta se recuperează parțial sau total, cu mers posibil (cu sau fără sprijin), în ceea ce privește deficitul de membrul superior și de motricitate fină asociată, acestea sunt extrem de greu de recuperat. Chiar dacă nu înregistrează aceste sechele, pacienții riscă să păstreze un handicap invizibil, dar la fel de invalidant dat de oboseala cronică, tulburări de concentrare, sindrom anxio-depresiv.

Epilepsia vasculară, frecvent întâlnită, atât în faza acută, cât și la distanță de AVC, câteodată la ani de zile după, necesită un tratament rapid și pe viață cu o urmărire neurologică riguroasă.

Demența vasculară: apariția unui AVC crește de 5 ori riscul de demență fiind corelat și cu vârsta pacientului în momentul apariției AVC-ului, dar și cu localizarea acestuia.

Depresia reacțională post AVC și secundar lezională survine la 30% dintre pacienți aceasta interferând nu numai cu calitatea vieții pacientului, ci și cu anturajul. Nu rareori concomitent apare și depresia reacțională a anturajului pus în fața unui apropiat care păstrează sechele importante fizice, psihice sau cognitive.

Pierderea echilibrului și căderea, de cauză multifactorială, sunt frecvent întâlnite post AVC, pacienții fiind evaluați în echipă multidisciplinară cu adaptarea strictă a mediului de viață pentru a împiedica sau a reduce acest risc.

În paralel cu tratamentul de fază acută și bilanțul etiologic toate unitățile neuro-vasculare au în protocolul tratamentului AVC-ului prevenția complicațiilor precoce care pot surveni la până la 50% dintre pacienți: infecțioase, evenimente trombotice periferice (TVP), tulburări trofice cutanate, de alimentație, depresia etc.

O echipa multidisciplinară specializată în patologia neurovasculară (formată din neurolog, medic de recuperare medicală, asistenți medicali, ergoterapeuți, kinetoterapeuți, logopezi, neuropsihologi, asistenți sociali) va realiza un planing terapeutic din faza inițială a AVC-ului, cu începerea recuperării imediate. Planingul cuprinde pe lângă bilanțul și tratamentul medicamentos al pacientului, programul de recuperare cu transferul cât mai rapid și de îndată ce starea neurologică o permite a pacientului în Spitalul de Recuperare Medicală Arcadia, vizând totodată și eventualele potențiale adaptări de habitat și/sau socio-profesionale ale pacientului.

Spitalul de Recuperare Medicală Arcadia introduce reabilitarea robotică în protocoalele standard de tratament post AVC, viitorul recuperării neurologice post accident vascular cerebral. În planurile de reabilitare neurologică post AVC, în funcție de particularitățile fiecărui caz, se include recuperarea asistată robotic (Lokomat, Andago, Walkerview, Indego, Armeo Spring, Bioness H200) și recuperarea asistată de realitatea virtuală (Nirvana și Khymeia).