D-WALL
D-WALL este un sistem de recuperare medicală format dintr-o platformă complexă, cu patru celule de forță, cameră pentru captarea mișcării, oglindă digitală și ecran separat de control, pentru terapeut. Software-ul este conceput pentru a asista terapeutul în procesul terapeutic prin opțiunea de a evalua complet și prin posibilitatea de a construi un program terapeutic în funcție de scop.
Evaluarea este complexă și globală, pe trei niveluri diferite: stabilometrie statică, teste de performanță, nivelul de fitness global. Acestea evaluează mai mulți parametri: BMI, mobilitatea globală la nivelul membrelor superioare și inferioare, anduranța, forța musculară a membrelor inferioare și superioare.
Pentru tratament și antrenament, librăria de exerciții este formată din aproximativ 600 de exerciții individuale (tip oglindă digitală sau în realitate virtuală).
De asemenea, se poate lucra în modul MONITOR – unde pacienții se pot vizualiza ca într-o oglindă digitală și pot primi feedback privind unghiurile articulare, poziția centrului de greutate, poziția trunchiului.
Acest sistem este inclus în planurile de recuperare medicală neurologică, post-traumatică sau în afecțiuni degenerative ori inflamatorii.